Plutăritul pe Mureș

Plutăritul este considerat ca una dintre cele mai vechi îndeletniciri  ale omului. Din cele mai vechi timpuri, transportul pe apă era cel mai la îndemâna. El s-a practicat până aproape de zilele noastre, iar cel de pe Mureș, și-a pierdut din importanța pe la 1868 odată cu construirea căii ferate Arad-Alba Iulia.

Cartea „Mărturii ale practicării plutăritului în Transilvania din antichitate, evul mediu și perioada modernă.  Rolul orașului Alba Iulia în istoria plutăritului” (autori Viorica Suciu și Gheorghe Anghel), cuprinde informații importante despre această activitate specifică locuitorilor din Bazinul Mureșului.

Cea mai importantă activitate de promovare a plutăritului a fost derulată de  Asociația de Ecologie Petro Aqua Petroșani, care cu câțiva ani în urmă a realizat o expediție pe Râul Mureș folosind o plută reconstruită pentru a copia pluta folosită în vechime de plutașii mureșeni. A fost astfel reconstituit un traseu tradițional din anticul port Partoș - Alba Iulia până la Szeged în Ungaria.

În principal pe Mureș – Tisa și apoi pe Dunăre se transportau pe plute sare, un produs atât de indispensabil vieții omului dar și grâne, miere sau minereu până la Belgrad.  Sarea se extrăgea de regulă din salina de la Turda și era transportata cu carele până în zona Alba Iulia. Aici erau create adevărate depozite unde cantități imense erau stocate. Existența la Alba Iulia a depozitului principal de sare din Transilvania a constituit din perioada evului mediu până în perioada modernă (1870) cea mai importanta întreprindere economica a orașului.  Plutăritul se practica din primăvară, imediat după Paști, și până toamna târziu.

Pentru  a exemplifica importanța plutăritului, istoricii spun că, în jurul anului 1848, pe Mureș circulau între 10.000 și 12.000 de plute. Meseria de plutaș era foarte respectată fiind și foarte periculoasă, nu oricine putea deveni plutaș.

Un plutărit intens exista încă din perioada romană în anticul Apulum (Alba Iulia), pe locul actualului cartier Partoş, aparținător municipiului. De aici, se presupune că se transportau pe Mureş până la Tisa și la Dunăre mărfuri precum: sare, lemn, grâne sau chiar aur. În anii 1300 şi 1331 sunt amintite navele, vămile şi porturile de pe moşia Oarda a Episcopiei din Alba Iulia. Atestarea acestora înainte de constituirea Principatului Transilvaniei ne spune că vorbim despre o ocupație moștenită şi practicată de populația românească încă din perioada daco-romană.

Plutăritul pe Râul Mureș în antichitate

Transportul mărfurilor pe ape curgătoare cu nave uşoare a fost o ocupaţie practicată încă din perioadele preistorice când au început să fie construite acele bărci cunoscute sub numele de "monoxile" şi a căror rămăşite au fost găsite pe teritoriul Transilvaniei în malurile râului Someş şi Criş. Râul Mureş, acum peste două mii de ani arăta ca un adevărat fluviu, curgând liber printre dealuri, păduri şi luncile pe care de-a lungul miilor de ani le-a format. Pe timpul vechilor locuitori ai Daciei Libere, plutăritul a reprezentat cel mai rapid şi mai simplu mijloc de transport a încărcăturilor mari. Ele constituiau un adevărat motor a dezvoltării economice a statului dac în acea perioadă care se întindea pe teritorii vaste. După cucerirea Daciei de către romani, râul Mureş a devenit un curs de apă cu rol strategic fiind folosit pentru deplasarea plutelor cu mărfuri şi sare spre alte ţinuturi ocupate  de romani.

La Apulum (Alba Iulia) a fost semnalat în acea perioadă funcţionarea unui "Colegium nautarum", care reprezenta o breaslă a plutaşilor foarte bine organizată, fapt atestat şi pe o inscripţie sculptată în piatră prin care locuitorii urbei îl omagiau pe un însemnat cetăţean al Romei Publius Delius Strenus, care în acea perioadă deţinea funcţii importante în stat, fiind patronul Colegiilor Fabrilor, centonarilor şi a Corăbierilor, având putere de conducere pe teritoriile care se întindeau de la Apulum până la Sarmisegetusa Romană şi mai departe până la Drobeta. În jurul anului 200 d.Hr. Colonia Aurelia Apulensis care se afla constituită la sud-est de Castrul Legiunii XIII "Gemina" avea pe teritoriul ei un port cheie pe râul Mureş numit Portus (Partoş). Aici a existat o intensă activitate de transport al mărfurilor cu ajutorul ambarcaţiunilor uşoare, realizându-se prin aceasta un comerţ eficient cu toate provinciile Imperiului Roman. Printre produsele transportate pe Mureş se enumerau: sarea, cheresteaua, cereale, vin etc. În acea perioadă cel mai căutat şi vândut produs era sarea care se găsea în cantităţi apreciabile în Transilvania şi care era exportată până în Moesia, Dalmaţia şi sudul Panoniei, cu ajutorul luntrelor, plutelor sau a burdufurilor din piele.

Unităţi speciale ale armatei romane ale legiunilor XIII "Gemina" a V-a "Macedonica" şi a I-a "Batavorum" asigurau paza acestor transporturi de sare pe râul Mureş de la Ocna Mureş până la Szeghed (Partiscum) (Ungaria).

Pe o placă votivă descoperită la Apulum (Alba Iulia) datând din sec. II d.Hr. şi care a fost intitulată "Genius Nautarum" era înfăţişat un plutaş antic care se afla într-o barcă numită în acele vremuri "Corbita" care se legăna pe valuri. Un alt basorelief descoperit tot în acea zonă reprezenta o zeitate fluvială.

Transportul şi comerţul cu sare a reprezentat o îndeletnicire permanentă şi profitabilă i în perioada evului mediu, această bogăţie devenind un drept exclusiv al stăpânului feudal sau monopol de stat. Comerţul cu sare era legat şi de creşterea animalelor, fiind folosit ca şi condiment pentru prepararea hranei de către populaţie sau pentru conservarea produselor alimentare pe o durată mai lungă de timp.

Istoricul Nicolae Iorga consemna în una dintre lucrările sale că sarea provenită din depozitele de la Alba Iulia ajungea până în Taratul Bulgar, iar transporturile pe râul Mureş erau atent supravegheate de către voievozii români Glad şi Athum din Banat, care au instituit aşa numitele "vămi ale sării" pentru a limita abuzurile coroanei regale maghiare în valorificarea acestui produs în favoarea regelui.

Extras din articolul: "Plutăritul pe râul Mureş, rolul oraşului Alba Iulia în istoria transportului sării din vechiul Apulum până în Pusta Maghiară", autor Nicolae Paraschivescu – Revista Dacoromania (sursa: https://www.dacoromania-alba.ro/nr85/plutaritul.htm)